Biserica Ortodoxă din Neuchâtel
Verset biblic : "Caci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai sa nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire."    (Ga 5,13)
Ştiri

tabara liturgica 2023
02/04/2023

Dragi Părinți,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif,

Mănăstirea Sfântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu din Elveția organizează anul acesta o

TABĂRĂ LITURGICĂ

pentru copii cu vârstele între 6 și 13 ani,

în perioada 24-31 iulie.

Tabăra va fi găzduită de colonia de vacanță Les Ecureuils, aflată în imediata vecinătate a mănăstirii, și va cuprinde un program variat:

• Sfânta Liturghie • Învățarea cântărilor Sfintei Liturghii
• Drumeții • Ateliere pe grupe de vârstă • Vizită la fabrica de ciocolată • O excursie de zi cu autocarul.

Prețul taberei este de 300 CHF,
iar înscrierea este validată după plata unui acont de 
50 CHF în contul

CH64 8080 8007 5403 6262 8, deschis la Banca Raiffeisen Titular cont: Monastère orthodoxe « Protection de la Mère de Dieu ».

Înscrierile se fac în perioada 1 martie – 10 mai,
pe adresa de e-mail: 
tabara23.sciernes@gmail.com
Vă rugăm să precizați numele și prenumele copilului, vârsta, și unde locuiește.

Vă așteptăm cu drag!


Hramul parohiei - Sf Nectarie
06/11/2022

 Iubiti frati si surori intru Hristos , Domnul

Anul acesta , pentru hramul parohiei noastre Sf Nectarie din Eghina, vom avea în mijlocul comunității noastre pe Episcopul nostru, Prea Sfințitul Părinte Marc Nemteanul. Vom sluji împreună lui Hristos cu mijlocirile SF Nectarie, Miercuri 9 Noiembrie (9h00 Utrenia, 10h00 Sfântă Liturghie)   De asemenea vom sărbători din nou cu toată comunitatea Duminica 13 Noiembrie 

Va așteptăm pentru a ne ruga împreună și a ne bucura în aceste zile de sărbătoare 

P Marius

inscriere participare slujba joia și vinerea mare
23/04/2021

Iubiți frați și surori intru Hristos Domnul

Iată ca ne apropiem de sfârșitul Postului și intrarea in Saptamâna Mare.


Deși directivele ce privesc Covid devin mai lejere, suntem totuși in continuare limitați la o participare de maximum 50 de persoane la slujbele de la biserica.


Pentru aceasta, cei dintre dumneavoastră care doresc sa participe la slujbele de Joi ora 18h00 ( 12 Evanghelii ) și Vineri ora 18h00 (Prohodul Domnului) trebuie sa se înscrie prin SMS/WhatsApp la numărul 076 603 21 29 precizând slujba (joi sau/și vineri), nume, Prenume și număr de participanți. Ulterior veți primi o confirmare a înscrierii.


In ceea ce privește slujbele de Paști:Liturghia Sf Vasile cel Mare-Sâmbătă dimineața, Slujba Învierii -Sâmbătă ora 22h00 și a Doua Înviere - Vecernia Paștilor - Duminica ora 16h00 vom reveni cu detalii.

Doamne ajuta și post binecuvântat


Scrisoare pastorala IPS Iosif-Saptamina Mare
11/04/2020

page1image43656608

Nr. 2 114/2020
Iubi
ți credincioși,

Paris, 10 aprilie 2020

Patriarhia Română

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale

1 Bd du Général Leclerc 91470 Limours – Franţa
tel: (33) 1 64 91 59 24 ; fax: (33) 1 64 91 26 83; e-mail: cabinet@mitropolia.eu, www.mitropolia.eu

page1image57703808

Săptămâna Patimilor care începe acum, o vom petrece în casele noastre. Circumstanțele dramatice prin care trece lumea întreagă nu ne permit să mergem la slujbe în biserici pentru a nu înlesni contaminarea unui număși mai mare de oameni, ceea ce ar deveni foarte greu de stăpânit și de purtat pentru lumea în care trăim. Așa că va trebui să ne transformăm casa noastră în biserică și să reconstituim acasă o parte din spațiul liturgic din biserică, care să ne permită să trăim cu adevărat această Săptămână a Patimilor și apoi Sărbătoarea Paștelui – Învierea Domnului.

Înainte de toate continuăsă postim, adică să Îl urmăm pe Hristos în pustiu pe calea postului pe care El Însuși l-a făcut pentru noi. Dar Îl urmăm pe Hristos și pe calea Patimilor, care încep odată cu învierea prietenului Său, Lazăr, și cu Intrarea în Ierusalim și se termină cu punerea în mormânt. Postind, ne ajutăm trupește și sufletește să trăim mai autentic, împreună cu Hristos, Patimile Sale cele dătătoare de viață.

Fiecare zi din cele care urmeazăși pe care noi le numim generic Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o zi unică și foarte importantă în istoria mântuirii omului, în viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în propria noastră viată, care își primește sensul și rațiunea de a fi din cea a Mântuitorului și din ceea ce El face pentru fiecare dintre noi, generație după generație, pentru întreaga Biserică ale cărei mădulare suntem toți cei botezați, precum și pentru umanitatea întreagă.

Este important să aveți în casă, un loc special pentru rugăciune, un colț de rugăciune, un loc unde să puteți așeza icoana zilei (sau Praznicului, pentru ca fiecare zi din Săptămâna Patimilor este un praznic) în care suntem. Așa cum în biserică avem tetrapodul pe care punem icoana potrivită (de exemplu, duminica, cea a Învierii), ar fi bine să faceți la fel acasăIcoanele zilelor Săptămânii Patimilor care se apropie, vi le trimitem prin e-mail în format electronic să le puteți imprima pe hârtie și astfel să le puteți pune în colțul de rugăciune: Învierea lui Lază(mâine), Intrarea în Ierusalim(Floriile), icoana Mirelui pentru Lunea cea Mare, icoana parabolei Celor zece fecioare pentru Marțea cea Mare, icoana Ungerii lui Iisus de către femeia păcătoasă în Miercurea cea Mare, Cina cea de TainăSpălarea picioarelor în Joia Mare, RăstignireaPunerea în Mormânt pentru Vinerea Mare și, în final, pentru Sâmbăta Mare seara Pogorârea la Iad sau Învierea.

Vă rog sa încercați pe cât posibil să urmăriți slujbele transmise în direct, în picioare sau în genunchi, ca și cum ați fi în biserică, cu atenție, pentru că astăzi casa dumneavoastră se transformă într- o biserică. Puteți să vă închinați în fața icoanei sărbătorii înainte de începerea slujbei și la sfârșitul acesteia și, eventual, să vă ungeți cu ulei binecuvântat dacă aveți acasă.

În rândurile care urmează vă descriem momentele prin care trecem încă de mâine și gesturile pe care le face fiecare acasă.

Sâmbăta lui Lază: mărturia puterii lui Hristos asupra vieții și a morții, și încredințarea că învierea fiecăruia dintre noi este o realitate. (Vom pune în locul nostru de rugăciune icoana învierii lui Lazăr)

Duminica Intrării în Ierusalim a Mântuitorului (Floriile): minunea învierii lui Lazăr provoacă un mare entuziasm asupra locuitorilor cetății Ierusalimului, care Îl primesc pe Domnul Hristos ca pe un Împărat, șezând pe asină, strigându-I : Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Să Îl primim și noi în inimi pe Dătătorul de viață cu stâlpările sau florile cele frumoase și binemirositoare ale faptelor și gândurilor noastre de pocăință și de dragoste. (Vom pune în locul de rugăciune icoana Intrării în Ierusalim, lângă care vom pune ramuri de pomi înflorite sau înmugurite sau flori)

Lunea cea Mare: facem pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos, din Vechiul Testament, vândut pentru 30 de arginți de către frații săși ajuns rob în Egipt, unde de fapt va salva pe frații săși pe toți ai lui de foamete; Iosif este chipul lui Hristos, vândut și El pe 30 de arginți de către unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul. În același timp facem pomenire și de smochinul fără roade pe care cuvântul Domnului l-a uscat. (Vom pune icoana lui Iosif cel frumos, duminică seara, la Denie, și vom aprinde o candelă; aceasta ne va servi în noaptea Învierii pentru a lua lumina când preotul va spune „Veniți de luați lumină”).

Marțea cea Mare: facem pomenirea celor zece fecioare din parabola evanghelică, cinci înțelepte – care au intrat cu Mirele la nuntăși cinci nebune – care nu s-au îngrijit de uleiul candelei lor, adică de credință, de fapte bune și mai ales de milostenie, și nu au putut intra la nuntă; să fim oricând pregătiți de trecerea din viața aceasta și de întâlnirea cu Mirele nostru Hristos. (Vom pune icoana reprezentând parabola celor zece fecioare).

Miercurea cea Mare: facem pomenirea femeii celei păcătoase care a uns cu mir pe Domnul Hristos puțin înainte de Patima Sa cea mântuitoare. Atunci când femeia păcătoasă cea pocăită turna mirul cel de mare preț pe Făcătorul și Mântuitorul, Iuda uneltea să vândă pe Învățătorul pentru 30 de arginți. Să avem și noi pocăința femeii și să rugăm pe Domnul Hristos să ne vindece de patimile noastre care pot aduce atâta suferință nouă și celor dragi nouă și să ajute să ne lepădăm de gândurile îndoielnice care ne împing la neascultarea cuvântului lui Dumnezeu. (Vom pune icoana cu ungerea lui Iisus de către femeia păcătoasă).

Joia cea Mare: prăznuim patru momente mântuitoare, și anume 1. Sfânta spălare a picioarelor; 2. Cina cea de Taină prin care li se încredințează ucenicilor Sfânta Taină a Împărtășaniei cu trupul și Sângele Domnului Hristos; 3. Rugăciunea cea mai presus de fire (în grădina Ghetsimani, când Domnul transpiră sudoare de sânge); 4. Vânzarea Domnului și trădarea Lui de către Iuda. (Vom pune icoana spălării picioarelor, cea a Cinei celei de Tainăși imaginea în care Iuda se tocmește să vândă pe Domnul pentru cei 30 de arginți). Seara vom citi cele 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului. Ar fi bine să așezați o măsuță în locul în care vă rugați în acel moment, pe care să puteți Crucea în picioare, dacă aveți. Dacă nu aveți o cruce care stă în picioare, aveți la dispoziție câteva zile pentru a confecționa una, cu ceea ce veți găsi acasă, chiar într-un mod foarte artizanal.

Vinerea cea Mare: se prăznuiesc Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, veșmântul de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, dar înainte de toate Crucea și Moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi; se mai face pomenirea și de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul cel recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.) La slujba vecerniei din Vinerea Mare, Îl vom pune pe Domnul în mormânt. În acel moment, Crucea va fi înlocuită cu epitaful de pe masa dumneavoastră de rugăciune. (ATENTIE : Ar fi bine să faceți un epitaf. Dacă aveți copii, implicați-i pe cât posibil în confecționarea lui, explicându-le semnificația a ceea ce fac, care nu este

page2image57727936page2image57728128 page2image57728320 page2image57728512 page2image57728704 page2image57728896 page2image57729088page2image57729280 page2image57729472altceva decât pregătirea unui mormânt pentru Domnul, așa cum a făcut odată Sfântul Iosif din Arimateea. Este un act liturgic pe care îl veți împlini, nu o activitate de divertisment, deci trebuie să fie făcut cu maximă seriozitate, cu evlavie profundă, cu fiorul pe care Sfântul Iosif ar fi putut să-l simtă când a coborât de pe Cruce trupul fără de viață al Domnului pentru a-L pune în Mormânt. Pentru confecționarea epitafului dumneavoastră, aveți între icoanele trimise pe cea a Punerii în mormânt pe care o imprimați acasă sau pe care le puteți comanda imprimate pe pânză pe unul dintre site-urile de imprimare, dacă mai aveți timp (de exemplu, Photoweb); sau puteți pur și simplu să încercați să desenați pe o pânză (copiii de ex) imaginea Domnului Hristos pe piatra pe care a fost uns înainte de punerea în mormânt. Dar, din nou, nu trebuie să uitați în niciun moment că sunteți în biserică și îndepliniți un act liturgic, deci nu este un moment pentru glume și neseriozitate. Epitaful dumneavoastră să fie sobru, chiar dacă este făcut cu „ce aveți prin casă”, deoarece această țesătură (sau hârtie dacă nu aveți altă posibilitate) ESTE, din punct de vedere liturgic, Mormântul Domnului. Să avețși o lumânare.)

În Vinerea Mare, seara, ne vom aduna din nou online pentru a cânta stările Prohodului Domnului, unindu-ne vocile cu cele ale femeilor mironosițe care au fost la Mormânt. Veți fi alături de familie, adunați în jurul Mormântului (epitaful pe care îl veți fi făcut și textul Prohodului trimis pe e-mail), astfel încât să cântăm toți împreună.

Sâmbăta cea Mare: prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul omenesc a fost chemat din stricăciune și mutat la viața veșnică (epitaful va rămâne în locul de rugăciune până noaptea, când se va înlocui cu icoana Învierii – numită și a Pogorârii la iad).

Astfel, din Joia Mare până la Paști, veți putea avea, în casa devenită și biserică, spațiul liturgic al Săptămânii Mari. Vă puteți ruga cât doriți la picioarele Crucii în noaptea de joi spre vineri, să vă reculegeți la Mormântul Domnului în noaptea de vineri spre sâmbătă și sâmbătă toată ziua.

Nu uitați să prevedeți o lumânare, nu numai pentru a o aprinde în Vinerea Mare în jurul epitafului, dar mai ales pentru noaptea de Paști, astfel încât fiecare dintre voi să aibă o lumânare pascală și la chemarea pe care o veți auzi – „Veniți de luați lumină” – toți să vă aprindeți lumânarea, reprezentând Lumina Învierii și să țineți aprinsă până la sfârșitul slujbei.

Suntem într-adevăr închiși în casele noastre, și este trist și greu pentru noi toți, dar să fim și bucuroși pentru că avem posibilitatea de a urmări și de a trăi în profunzime și în mod real desfășurarea slujbelor Patimilor și Învierii lui Hristos. Este chiar o ocazie unică. Niciodată nu am avut ocazia în Săptămâna Mare să ne transformăm casa într-o biserică și să trăim în casa noastră cea mai mare Taină a lumii acesteia: Patimile, Moartea și Învierea Fiului lui Dumnezeu devenit Om, Fratele nostru. Este o ocazie de a ne sfinți casele, de a ne sfinți pe noi înșine, iar pentru familii, este o ocazie pentru o cateheză liturgică de excepție. Anul viitor copiii dumneavoastră vor merge la biserică în Vinerea Mare și vor înțelege concret ce se întâmplă acolo, pentru că vor fi experimentat anul acesta. Profitați de această ocazie pentru a-i implica cât mai mult în pregătirea Paștilor, cu accent pe rugăciune și pe ceea ce Hristos Domnul a pătimit din nesfârșita Lui dragoste pentru noi. Să lăsăm de această dată preparatele culinare pe ultimul loc, spre mai mult folos sufletesc.

În fișierul atașat aveți toate icoanele și imaginile catehetice despre care v-am vorbit mai sus.

Dorindu-vă un sfârșit de Post plin de binecuvântări și o pregătire sfântă pentru Săptămâna Patimilor, vă port în rugăciunile mele și vă încredințez de toată dragostea mea părintească.

page3image57756288page3image57757248page3image57757440page3image57758208page3image57758400page3image57758592page3image57758016page3image57758784page3image57757632page3image57757824page3image57758976page3image57759168 page3image57759552page3image57759360 page3image57759744 page3image59838944

AddInto Trimite

StartPrecedentul [ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ] 10 next pagesUrmătorulEnd


Ultimele ştiri

tabara liturgica 2023 02/04/2023

Dragi Părinți,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif,

Mănăstirea Sfântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu din Elveția organizează anul acesta o

TABĂRĂ LITURGICĂ

pentru copii cu vârstele între 6 și 13 ani,

în perioada 24-31 iulie.

Tabăra va fi găzduită de colonia de vacanță Les Ecureuils, aflată în imediata vecinătate a mănăstirii, și va cuprinde un program variat:

• Sfânta Liturghie • Învățarea cântărilor Sfintei Liturghii
• Drumeții • Ateliere pe grupe de vârstă • Vizită la fabrica de ciocolată • O excursie de zi cu autocarul.

Prețul taberei este de 300 CHF,
iar înscrierea este validată după plata unui acont de 
50 CHF în contul

CH64 8080 8007 5403 6262 8, deschis la Banca Raiffeisen Titular cont: Monastère orthodoxe « Protection de la Mère de Dieu ».

Înscrierile se fac în perioada 1 martie – 10 mai,
pe adresa de e-mail: 
tabara23.sciernes@gmail.com
Vă rugăm să precizați numele și prenumele copilului, vârsta, și unde locuiește.

Vă așteptăm cu drag!

Vizitatori

   vizitatori

   vizitatori on-line